Tumorea la sân: un nou test genetic pentru identificarea bolii și evitarea chimioterapiei

Capture

Conform unui studiu recent multe paciente suferind de tumoare de sân în fază inițială vor putea evita chimioterapia fără compromisuri în privința prognozei.

Istoric, tratamentul cancerului de sân în fază inițială a fost agresiv, a explicat Doctor Carlos H. Barcenas, supunând multe paciente din Stadiul I și stadii succesive chimioterapiei.

Din fericire, în ultimul deceniu au fost făcuți mari pași înainte în cercetarea și prevenția cancerului la sân, apărând intervenții mai puțin invazive.

”După ani de cercetări a ieșit la iveală în mod clar că tratam excesiv doamnele afectate de cancer de sân, în special cel în stadiul prematur al bolii. În afara efectelor colaterale ale chimioterapiei, existau, de asemenea, complicații pe termen lung pentru doamnele care supraviețuiau” a afirmat Barcenas, autor al studiului

Contextul

În 2015, mulțumită unui test multi-gene 21-gene RS a fost posibilă schimbarea acestei practici. De fapt, a devenit posibilă identificarea rapidă a cancerului de sân la toate pacientele aflate în stare prematură a bolii, salvându-le astfel de chimioterapie.

21-gene RS este un test care analizează un grup de 21 de gene capabile să influențeze comportamentul tumorii și a răspunsului său la terapie. Rezutatul testului generează un punctaj între 0 și 100, iar în acest studiu pacientele care totalizau un punctaj egal sau mai mic cu 11 erau considerate ca având un risc scăzut de recurență.

Cercetarea

Aceste rezultate îi furnizează lui Barcenas informații ulterioare pentru a discuta beneficiile chimioterapiei la pacientele afectate de cancer la sân în fază inițială cu punctaje RS între 11 și 25.

”Acest studiu a venit din frustrarea pacientelor mele cărora nu le puteam furniza un răspuns definitiv la întrebarea lor: Trebuie să fac chimioterapie? Prin urmare, au fost culese informații asupra modului cel mai bun de a ne îngriji de doamnele cu un punctaj intermediar de recurență al riscului”, a declarat Barcenas.

Rezultatele

Barcenas și colegii săi au utilizat punctajele RS ale cercetării precedente, descoperind că persoanele cu punctajele între 11-25 aveau o rată mai mare de supraviețuire invazivă fără boală (IDFS) de 92.6% după 5 ani, indiferent dacă pacientele făcuseră sau nu chimioterapie

Concluzii

Studiul, publicat în revista CANCER , deși are o serie de limitări, precum a confirmat Barcenas, ar putea servi ca și punct de plecare a discuțiilor între medici și paciente pentru ca într-o bună zi doamnele cu scoruri intermediare să poată fi capabile să evite chimioterapia ca și tratament standard

 

Surse:

https://www.mdanderson.org/newsroom/2017/02/more-patients-with-early-stage-breast-cancer-may-be-able-to-avoi.html

http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/cncr.30618/abstract

 Articol preluat de pe http://oncovita.it/rom/noutati-din-cercetare/tumorea-la-san-un-nou-test-genetic-pentru-identificarea-bolii-si-evitarea-chimioterapiei/

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site foloseste cookie-uri. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. afla detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

X